Tata, eu nu știu de ce
Nu te-au pus în cântece
Ca pe măicuța mea
Care viața datu-mi-a.
Tu ca dânsa ne iubești
Și ca ea îmbătrânești,
Tata.
Rele-n viață sunt de-ajuns,
Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns.
Mai iei câte-un păhăruț,
Dar nu uiți să ne săruți,
Tata.
La necaz și bucurii
Tu ai, tată, mulți copii,
Ca și mama-i pruncul tău,
O ferești de tot ce-i rău.
Asta-i bogăția ta
Și nu-ți trebuie alta,
Tata.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades în locul lor
Mâna tu pe cap ne-o pui
Și mai dragă vorba nu-i.
Mai mult taci decât vorbești,
Dar noi știm că ne iubești,
Tata.
Sensul versurilor
Cântecul este un omagiu adus tatălui, un erou tăcut și muncitor, care își exprimă dragostea prin fapte, nu prin vorbe. El este stâlpul familiei, protector și iubitor, chiar dacă nu se exteriorizează la fel de mult ca mama.