Simt nisipul mărunt și fierbinte, cum mă zgârie sub talpă,
Mă ceartă marea agitată, sunt sătul de-atâta apă.
Mă doare cerul care plânge fără oprire de 3 zile
Peste sufletul meu mare, făcut zdrențe de copile.
Și mă dor zile, mă urmăresc nu mă mai lasă,
Nici nu mă mai simt ca acasă, nici măcar la mine acasă;
Mă cert mereu cu sufletul, a ajuns un hoinar ordinar,
Ce încearcă de-atunci în zadar să înece clipe supărate-n pahar..
Gustul amar îl simt, îl simt, durerea despărțirii,
Mă-nfioară legea firii, văd un viitor neclar,
Conturat parcă de un zar, aruncat la întâmplare;
Poate voi găsi fericirea când va pica un număr mai mare..
Și aud sunete de vioară, îmi zgârie adânc timpanu’
Eu sunt doar un ascultător, iar tu, tu ești lăutarul..
Am jucat cum mi-ai cântat, și nu mi-a fost deloc bine,
Dar a venit vremea, fată, să cânt acum eu pt tine.
Și cânt, cânt, cânt. E tot ce mi-a mai rămas,
Purtat de timp, în trecut se-nvârt înapoi ace din ceas.
Rămas fără glas, îți trimit șoapte la ora 12, in miez de noapte.
Aud ecoul vocii tale, în zgomot de vise sparte.
Au căzut petale (au căzut petale..), nu a mai rămas nici măcar una
Din floarea ce-am plantat-o împreuna, doar noi și luna.
Și nu-i niciuna care-ar putea vreodată să-ți ia locul,
Că știu sincer c-ar încerca și ea să se joace cu focul..
Să se joace cu focul….
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul se simte pierdut și încearcă să facă față sentimentelor copleșitoare, căutând un sens într-un viitor incert.