Rh – Real Mulțumesc

Ref:
Îți mulțumesc, Doamne
Că am ajuns până aici pe picioare
Mi-ai dat părinți să mă țin tare
Știu ce spun, nu mi se pare
Sunt pur conștient că mă iubiți cât puteți de tare.
Lasă-mă să merg eu înainte
Eu vă las pe voi fără cuvinte
Vă las să mă vedeți de la spate
Știi, altcumva nu se poate
Și poate așa ajung departe
Să nu cred ce mi se spune în față
Am învățat să fiu mereu pe fază
Am învățat să sparg difuzoare
Am învățat să mă pun în rap
Acum știu că doare, m-am jucat
Viața-i dură, am aflat
O viață ai și nu e toată a ta
Pe mine m-a învățat tata
Hei, Alex, fii mereu tare
Să te ții tare pe picioare
Să nu te încrezi în nimeni, lumea nu e cum pare
Dacă ai încredere, după aia doare
Dacă nu crezi, așteaptă să te faci mare
Dacă fac ce fac, fac pentru că pot și vreau
Să știi că înapoi nu mă dau
Tot înainte, nu mă opresc, nu mai stau.
Ref: (x2)
Îți mulțumesc, Doamne
Că am ajuns până aici pe picioare
Mi-ai dat părinți să mă țin tare
Știu ce spun, nu mi se pare
Sunt pur conștient că mă iubiți cât puteți de tare.
Învață să zâmbești
Fără niciun motiv pe care să-l dovedești
Pe aici e plin de povești
Plin de prieteni contra cost
Prezentul nu mai e ce a fost
Prețul nu mai e care a fost
Să lupți nu mai are rost
Și dacă vrei să pleci, nu te opresc
Știi, am să încerc și eu și poate reușesc
Viața-i grea, mi-am dat seama târziu
Sunt așa pentru că știu cum e să nu fiu
Dar să tragem linie, cu ce-am rămas?
Degeaba-m tras
Dacă lupți ai timp destul
Niciodată nu se termină timpul
Toate au început
Ai grijă să nu iubești prea mult!
O greșeală ușor de făcut
Să lupți mereu pentru mai bine
Pentru ziua de mâine
Nu mi-e rușine cu ceea ce fac
E o chestie tare, se numește hip hop

Sensul versurilor

Piesa exprimă recunoștință față de Dumnezeu și părinți pentru sprijinul acordat de-a lungul vieții. Artistul reflectă asupra dificultăților vieții și importanței de a rămâne puternic și de a lupta pentru un viitor mai bun, toate acestea fiind exprimate prin intermediul muzicii hip-hop.

Lasă un comentariu