Poți să mergi, iată-ți ghetele,
Ia cu tine și regretele,
Iar ciufulitele alea pe care le numești „prietene”
Pot să meargă la dracu să le pieptene.
Am boală pe ele, le-aș sparge goarna
Că ți-au băgat mai multe filme-n cap decât un kil de mizeria.
Nu sunt persoana
Care să păzească pereții,
Umblu haimana, da’ io când ies cu băieții,
Ei nu simt nevoia să știe totu’
Și nu-și dau cu părerea despre cum ar trebui să te comporți tu.
Vezi tu,
Obrazu’ mi-e fin, da’ pumnii mei minte nu are
Și-n curând o să-și găsească prostu’.
Am venit să-ți spun drum bun,
Am venit să-ți spun drum bun.
Ți-am spus: încrederea alungă grija,
Da’ tu nu m-ai ascultat, Aicha,
Știu, n-am fost ușă de biserică,
Știu, meritai mai mult, da’ cine nu merită?
Acum iată-mă, hoinărind pe străzi pierdut,
Dorindu-mi să nu te fi știut,
Răsfoind un trecut în gând
Pe care îl vreau ruginit cât mai curând.
Prezentul mi-e cruce acum,
Vechi întâmplări nu le mai văd nicicum,
N-aprind amintiri din scrum,
N-am venit să te-ntorc din drum.
Sensul versurilor
Piesa descrie o despărțire dureroasă, marcată de regret și dezamăgire. Naratorul își exprimă frustrarea față de influența negativă a prietenilor fostei partenere și își acceptă propriile greșeli, dorindu-și să uite trecutul.