Divinitatea:
Am gura plină de vorbele voastre, derbedeilor. Am sufletul care dă pe-afară, necredință și aroganță, falsa voastră cunoaștere și mă dor timpanele de sacrilegiul cu care călcați în picioare cuvântul.
Rappa:
În epoca în care cutare și cutare n-are
Preocupare de ce e, ci de ceea ce are
Căutăm eliberare în sine și ne doare
Că a lor căutare e doar în buzunare
Lumea e mare, doar oamenii sunt mici
Toți cu voce tare dau strigare că sunt diferiți
Doar mâna mea le-a simțit lâna când îi mângâia
Diferit de cel lovit, de cei ce nu-i pot semăna
Menirea mea e un non-sens
Că omenirea-n ochii mei nu mai prezintă interes
Cum să mă uit în ochii voștrii, când în ochii lumii
A crede e sinonim cu a săruta mumii?
De ce bârfești? De ce urăști? De ce lovești și te retragi?
De ce te lauzi? Și mai ales, de ce minți că nu le faci?
Eu îți ascult inima, nu gura și recunosc
Că sunt un ratat ce-a eșuat al dracu’ de frumos.
Divinitatea:
Doresc, prin rugăciune, să găsesc calea de a vă iubi. Tânjesc după a înțelege aroganța voastră și mă tem, mă tem, mă tem de voi pentru că nu vă mai deosebesc unul de celălalt, și plâng, plâng pentru că știu să o fac, și asta știu să fac cel mai bine.
Leasa Dragos:
Te rog frumos ascultă tot ce îți doresc să se-ntâmple
Dar memoria-i scurtă și lumea repede uită
De-aia din păcate mulți nici măcar nu apucă
Să spună mulțumesc, și de abia apoi să fugă
Spre alt drum ce duce tot nicăieri
Sperând că mâine va fi mult mai bine decât a fost ieri
În timp ce prezentul e lipsit de importanță
Un efect al tratamemnului bazat pe ignoranță
La care de bună voie se lasă mulți semeni supuși
Ca-n premise certe, pentru cel mai bun culcuș
Pe care indiferența și-l poate amenaja
Născând regrete tardive pentru tot ce-a fost cândva
Acum sincer, spune-mi: la ce-ai vrea să te aștepți,
Când mama grijilor tale e gravidă cu octeți
Pe care-i naște însărcinați cu misiunea de-a ucide
Orice gând bun care ți-ar putea deschide
Ușa inimii pe care fără rost total aiurea
O ține de multe ori închisă însăși rațiunea
Ucigându-ți dreptul sentimentelor intense
Pedepsindu-te degeaba cu teama unei pedepse?
Divinitatea:
Rad, râd pentru că asta știu să fac cel mai bine, privindu-vă de sus, din genii, mă-mbăt cu versuri și vorbesc cu Dumnezeu care-mi tace cele mai frumoase poeme și apoi, când mă întrebi care este, de fapt, filozofia voastră de viață, oftez, oftez pentru că asta știu să fac cel mai bine.
Blaze:
Asta știu cel mai bine să fac, să scriu
Să cânt când tot ce mi-am dorit era de fapt: să știu
Să plâng, 20 de ani de vise și încă strâng
Din dinți că am vrut să merg drept dar am pășit pe stâng
Sufletul-mi țipă de sete
Și pare că, orice vis dispare eclipsat de regrete
C-au chipuri de ceară șirete
Caracter de fiară și strategii menite să ne îmbete
Da’ toți fug după bani, după fițe, după faimă
Fiecare-i cel mai bun, d-asta nu ne bagă în seamă
Inconștient de superficiali, indoctrinați
De o societate ce produce în mare parte ignoranți
M-am săturat de-a jucăriile și plec
La drum, că jocu’ ăsta-i de c***t iar eu nu plec
Capu’, până și inima mea bate-n dispreț acum
Presupun că sunt cel mai nebun.
Divinitatea:
După cum v-am spus, vă cunosc ca și când eu v-aș fi creat într-un moment al meu de nebunie
ca să râd de voi privind silă, sau prin ochii tuturor celor care iubesc iubirea și-l îmbrățișează pe „a fi” cu inima și care vă ignoră ca mine pentru că sunteți urâți, urâți între voi de către voi înșivă
Ignorați tot, ignorați tot ce-am scris, ignorați-mă pentru că asta știți să faceți voi cel mai bine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o critică aspră a societății și a comportamentelor umane, evidențiind superficialitatea, ipocrizia și ignoranța. Artiștii își exprimă dezamăgirea față de lume și sentimentul de neputință în fața răului.