Rapha Saec:
Eyo… Te-nneci la mal
Ca Jamal
Ce-auzi la mine-i ce-am amar
Ce-auzi la ei e cacealma…
Capul răutăților
Pierd timpu’ cu c***turi în ciuda priorităților
Mă iau toți dracii
Tic-tac, pan’ se umplu sacii
Vad lumea cu alți ochi, mersi Itachi!
Ce fac e pânza Penelopei
Vin c-un aruncător de flăcări la un meci de hochei!
Eu nu-s underground, sunt underrated
Click pe browser, click pe YouTube, clickbaited…
Privind în retrospectivă
Zi de zi, aruncăm smoală peste oglindă
Vrei să fim poetici?
Nu pot, că-s mai vandal ca Setvich
Ce zici?
Ia-o cum vrei
Irelevant ca locu’ 3
P-aici total totalitar
Indiferent de ce zic ei
Redundant, vise negre ca Morticia
Reflexia mea îmi zicea:
“E de c***t la voi, eu nu mai trec p-aicea! ”
Nu-i treaba mea să-nvăț un prost ce-nseamnă să fii om
N-avem nimic în comun dacă pisăm același pom!.
C. o. D:
Când ura mi-arde, îi dau clasă lui Jules Verne
De la înălțime nu te ține, de-asta aștern
Un zid imens între mine și vasta omenire
De parcă-s titan, și ea fuge în neștire…
O, tu fals portret din a mea închipuire
Seci a doua poruncă, degradezi cu sclipire
Însă geniile stau în tutun și sărăcie
Și te-ntrebi de ce scriu repede din manie?
Efemera ironie…
Ți-e frică să dai greș
Când știi doar de alții, pierzi finala ca Esch!
Dar clar apar contrar
Voinței de avar
Ca un copil vulgar
Cu gândire de centenar…
Cochetând cu moartea, reiese un răspuns:
Cum să mă întrec, dacă nici nu m-am ajuns?
Fii tu fericit, de ce să mai întreb?
La final rămâi una cu pământul ca Geb!
Va scriu din vedere,
Cu gând de la revedere
Într-o dulce durere:
Rapu’ nu-i o plăcere
Ce se naște trăgând în borcane cu pace
Se va întoarce
Luându-te tare la capace!
Pierd controlul, în paralel e ezoteric
Des mă-mpiedic
De pene, ca-n planul eteric
Drumurile noastre toate
Desprins sunt pavate
Stai pe vârfuri bandajate
Ca al tău e pus deoparte!
Ha… Bag p**a-n ea de dreptate!
Vezi riduri pe față? Eu amintiri bandajate
Ce nu pot fi șterse, ca lacrimile unei statui
De-asta ce-i al meu, se simte al nimănui…
Mane, îți fentez defensiva ca Mané
Din plăcere, nu pentru c-așa trebuie
Viața-i o poveste… La ce te rezumi, baiete?
În final, vei rămâne mai prost ca Moromete!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară profundă și o critică aspră a societății. Artiștii se simt deziluzionați și deconectați de lumea din jur, abordând teme precum ipocrizia, pierderea și căutarea sensului.