Nu mă-nvață să fug, Părinte,
De răni, de lacrimi de catran.
Ele dau freamăt mai fierbinte
Acestui sânge pământean.
Nu fi nici pașilor mei paznic,
Nici de năpârci nu mă păzi.
Numai veninul lor năprasnic
Mă limpezește zi de zi.
Și nu-mi trimite nici heruvii
Să-mi deie zborul lor înalt,
Când sunt făcut să fierb în fluvii
De cruntă lavă și asfalt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o respingere a confortului și a protecției divine, preferând experiența directă a suferinței și a provocărilor vieții. Vorbitorul își dorește să simtă intensitatea vieții, chiar dacă aceasta implică durere și dificultăți, considerând că acestea îl purifică și îl definesc.