Gonit din raiul lui, pesemne,
un înger trist ni le-a adus,
menirea lor în noi să-nsemne
ca-n lut mai zace-un strop de sus.
Spălăm cu lacrimi răni și spade,
sfințim cu lacrimi un sărut,
din lacrimi ridicăm arcade
pe unde viața ne-a durut.
Zvârlim în ele pietre grele
și scoatem saci de aur, grei,
topim un pumn de spini în ele
și facem scări de funigei.
Din lacrimi punem pod genunii,
din lacrimi înviem mereu,
și împletind din lacrimi funii,
ne priponim de Dumnezeu.
Sensul versurilor
Piesa explorează rolul lacrimilor ca element purificator și de legătură cu divinitatea. Lacrimile sunt văzute ca un instrument de vindecare, transformare și reconectare spirituală, un liant între uman și divin.