Aiudule, Aiudule,
temniță cruntă,
fă-te, zăludule,
piatră măruntă.
Focul mănânce-te,
că nu te saturi.
Mereu vrei scâncete
și bei oftaturi.
Vântul destramă-te,
că nu-ți ajunge
– și-n marea-ți foamete –
mereu vrei sânge.
Apele facă-te
ape ca ele,
lacrimi din lacăte
plâns de zăbrele.
Grindina ‘ndoaie-te,
spele-te ploaie,
lanțuri și geamăte
să ți le-nmoaie.
Aiudule, Aiudule,
fiară năucă,
face-te-ai, crudule,
scrum și nălucă.
Sensul versurilor
Piesa este un blestem adresat închisorii Aiud, dorindu-i distrugerea și eliberarea de suferința pe care o provoacă. Versurile exprimă o ură profundă față de locul respectiv, personificat ca o entitate crudă și nesătulă de suferință.