O, anii limpezi, când jucam arșice,
printre gramatici rupte și-aritmetici,
sau anii, plini de flăcări, când patetici,
iubeam doar Laure și Beatrice.
Apoi, istorii, logici și estetici
purces-au rafturi negre să ridice
pe zarzări albi, pe albastre cicatrice,
pe-un colț de rai rămas năluci și petici.
Am smuls înțelepciuni de sub pecete
și-am vrut să spargem sipetul luminii.
Pe tomuri noi ne-am aplecat cu sete,
dar n-am cules mireasma, nici ciorchinii,
sub care smângăleam, cândva, caiete
și ne juleau, genunchii, mărăcinii.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii inocenței copilăriei odată cu acumularea de cunoștințe. Vorbitorul își amintește cu nostalgie de jocurile copilăriei și de primele iubiri, comparându-le cu efortul ulterior de a înțelege lumea prin intermediul cărților, efort care nu a adus aceeași satisfacție.