În mână c-un ciur uriaș
Stă Timpul și cerne întruna,
Lumi aruncă și le cerne
Vesel și fără a tremura,
Trist e numai care pică.
Și cel ce pică, a meritat,
Pe pleve Timpul nu le plânge.
Vițe sterpe, lumi răcite,
Dor ingrat de vieți frânte,
Slabi, de ei nu-i pasă.
Grăind ca noii profeți:
Nu ca cei ce trecutul neg,
Dar nu-s boabe de Viitor,
Mereu cele ce-s căzute:
Lumi, popoare, derive.
Ofilite și micșorate,
(Așa profețiile ce spun)
Domnul, Timpul vor fi veșnici,
Neamuri lâncede se duc
Și cu ei purii, ca Lot.
Oh, sterpii și lacomii
Și eu am același reproș,
Vom cădea jos, foarte just
Din ciurul grosier enorm,
Fără să înveselim Timpul.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a modului în care acesta cerne valorile și neamurile. Timpul este văzut ca o forță implacabilă care nu se îndură de cei sterpi și lacomi, sugerând că doar cei care aduc valoare vor rezista.