Strofa I – Rusu.
Am rămas acasă,
Am zis că e mai bine,
A fost o fază proastă,
M-am ținut de tine.
Am mers în față,
Nu am crezut în nimeni,
Mi-am dat speranța,
Am crezut în mine.
Dintr-o dată mi-a venit o idee,
Totul ia foc dacă sare doar o singură scânteie.
De la asta cred eu, că pleacă totul,
În viață mai e nevoie să te ghideze și norocul.
Și poate am rămas la fel,
Același băiat liniștit de cartier,
De la care nu aștepți
Sarea și marea,
Urmează să îndrepți
Iubirea și iertarea.
Și poate că încă nu mai sunt eu,
Acel băiat ce așteaptă mereu
Să îi spui în continuare în față:
Frate, sunt alături de a ta speranță.
Strofa II – Pik.
Și cred, că ne ascultă și Iisus,
Frate, n-o să las în spate tot ce am de dus,
Că până la final e ceva mai mult de spus,
Poate am speranța, să privesc mai sus,
Dar oare e normal să o țin numai așa?
Să scriu pe foaie doar, rima mea,
E grea, dar e foarte ușor de înțeles,
Poate ne oprim așteptările la interes.
Și poate, mâine vii și îmi bați la geam,
Oare ce o să vrei, deloc nu înțelegeam,
Că pe atunci îmi vroiai doar speranța
De a mai scrie rime în lumea asta,
Grea de tot, frate nu pricep nimic,
În lumea asta mare eu cred că-s cel mai mic,
Dar am reușit, să trec peste toate
Și am reușit, să continui orice activitate.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre găsirea speranței în momente dificile și despre importanța credinței în sine. Artista reflectă asupra trecutului, prezentului și viitorului, subliniind importanța perseverenței și a depășirii obstacolelor.