N-ar trebui să-i iubim pe oameni ca să le fim de un real folos. Ar trebui să dorim doar să le facem mai bună cutare expresie a privirii când se îndreaptă spre vreunul mai sărăcit decât ei, să le prelungim cu o clipă cutare minut agreabil al vieții.
Începând de aici și tratând fiecare rădăcină, respirația le-ar deveni mai senină. Mai ales să nu le suprimăm de tot potecile acelea anevoioase, după al căror efort urmează evidența adevărului, printre plânsete și fructe.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii umane și asupra modului în care ar trebui să ne raportăm la ceilalți. Sugerează că adevărata valoare nu stă în iubire necondiționată, ci în a îmbunătăți momentele vieții și a nu suprima efortul necesar pentru a descoperi adevărul.