Pășesc pe drumul meu, fac doar ce vreau eu
Pășesc fără tine, tu n-ai loc în visul meu
Pășesc pe calea către nemurire fără tine
Pășesc fără tine, poate așa va fi mai bine.
Parcă te văd din nou cum mă așteptai la geam
Am dat să te ating, mi-am dat seama că e în zadar
Mi-am dat seama că nu mai e loc de ce-a fost cândva
Amintirile mă țin în viață, departe de inima ta.
Pășesc pe cărarea pe care am stat odată noi
Pe covorul de frunze colorate am stat odată noi
Acum stau din nou pe el și vremea îmi dă fiori
Vine toamna, plouă și-n sufletul meu la fel.
Și tot ce ating, tot ce fac îmi amintește de tine
Regrete sunt destule, la fel și sentimente
Pașii tăi încă îi simt, simt durere în suflet
Simt ceva ce-mi doboară orice zâmbet.
Am fost odată noi, acum sunt doar eu
Am fost odată lângă tine, nu ți-am vrut rău
Am fost odată lângă tine și nu-mi pare rău
Am fost odată lângă tine, aș vrea să fiu mereu
Ai fost lângă mine, așa îmi doream să fie
Ai fost lângă mine, am s-o spun pe hârtie
Ai fost cu mine la rău, la bine, asta ne-a legat
A fost odată, a fost, dar așa s-a întâmplat.
Pășesc fără tine, mă plimb, m-așez pe-o bancă
Acolo unde ne-am întâlnit prima dată
Acolo unde a început toată povestea noastră
Acolo unde s-a și terminat totodată.
Acolo unde ne dădeam sentimentele pe față
Unde ne spuneam că nu ne vom despărți vreodată
Acolo unde visele deveniseră realitate
Cu tine peste tot în gând, că e zi sau noapte.
Te-ai schimbat, sufletul încă mă doare tare
Câte au trecut, acum toate-s în schimbare
Mi-ai spus vorbe pe care nu le voi uita
Vorbe care-n continuare îmi rănesc inima.
Și este greu, am crezut în toate vorbele tale
Am crezut în tine și acum inima mă doare
Am crezut că vei rămâne cu mine pe veci
Tot ce-a rămas acum sunt doar vorbe reci.
Am fost odată noi, acum sunt doar eu
Am fost odată lângă tine, nu ți-am vrut rău
Am fost odată lângă tine și nu-mi pare rău
Am fost odată lângă tine, aș vrea să fiu mereu
Ai fost lângă mine, așa îmi doream să fie
Ai fost lângă mine, am s-o spun pe hârtie
Ai fost cu mine la rău, la bine, asta ne-a legat
A fost odată, a fost, dar așa s-a întâmplat
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea după o despărțire. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și de promisiunile făcute, dar acum se confruntă cu realitatea tristă a singurătății și a cuvintelor reci.