Recro – Povestea Unui Șobolan

Mă ridic din canapeaua de care-s de mult lipită,
Trec prin rânduri de gunoaie, mint că io nu fac risipă.
Mă-mpiedic pe hol, alte sticle-mi stau în cale,
Nu te speria, s-au scurs deja, toate goale.
Miroase ca și cum am corpuri la dezintegrare,
Mucegai pe toți pereții, zi-mi tu cine e în stare
Să intre aici la mine, să stea nu doar 5 minute
Și când pleacă să nu mintă c-ar fi stat de fapt mai multe.
Auzi, io cu toate astea-n cap îți deschid ușa,
Știi, nu te-am chemat vreodată, uite ce insistă căpușa.
Ai pătruns în spațiul meu, acum ce facem?
Ne prefacem că ne placem să putem să ne dezbrăcăm?
Merge o dată, de două, trei,
Văd că-ți faci din treaba asta un mare obicei.
Te prefaci că mă-nțelegi și că nu vrei să mă judeci,
Pân’ te aprind cu o vorbă crudă și-ncepi fraza cu un ‘deci…
N-ai vrut să-mi faci condiții să ne simțim și noi bine’,
Ți-am zis de mii de ori că mintea mea-i doar să dezbine.
Inculpată de mii de ori că-s leneșă, jegoasă,
Au renunțat la urmărire că oricum nu le pasă.
Au vrut the upper hand fără să știe că la mine
Puterea nu există și de-o au o să-i termine.
Nu mă scuz pentru ce sunt, da’ văd că trebuie să repet,
Am creieru’ f***t și orice fac n-o să-l îndrept.
Întreabă-mi specialiștii de ce arată casa așa,
Toți o să răspundă: se reflectă mintea mea.
Și ce-i acolo? N-am cuvinte, mi s-a zis să pun în pagini,
Să supraveghez atent, poate există niște margini.
Da’ la cum stă treaba acum, peste un rău apare altu’,
Îl bag p-ăla mai vechi sub pres, s-a făcut înalt cât bradu’.
Hai să-ncepem cu-nceputu’ atunci când înghițeam cuvinte,
Mă-necam cu ele și oglinda-mi zicea ‘minte’.
Nu mai exagera, falsezi, se ved’ de la-o poștă,
Ce-ncerci să obții, da’ ne de la boală o mostră.
Văd că tremuri și deschizi maxilaru’ doar la bere,
Te ridici prea des și pleci, nu stai prea mult într-o încăpere.
Urli, te zbați, deși nu există amenințare,
Fugi de oameni pe stradă ca și cum vor să te omoare.
Ești ținta tuturor, s-au aliat să te doboare,
În final n-au nicio treabă, cazi singură din picioare.
Se adună pe la colțuri și-i auzi cum își fac planu’,
Bounty pe capu’ tău și normal că vor toți banu’.
Cel mai frica mi-e într-un split să nu fac rău cuiva,
Că-s momente pierd controlu’, Domnu’ știe ce-o urma.
Nu mă apropii de oameni, mai safe pentru toată lumea,
Poate chiar exagerez și mintea doar îmi glumea.
Să nu crezi că-mi place aici și rămân de bunăvoie,
Am încercat orice metodă, nu rezistă una la ploi, e…
Au făcut experimente să vadă ce tratamente
Ar funcționa-n prăjeala mea fără pic de avertismente.
Că n-am șanse să mai fiu un om întreg vreodată,
Tre’ să-mi ia orice simțire ca să fiu mai calculată,
Că nu pot să controlez natural nicio emoție,
Am șanse-n orice moment să-ncep să vorbesc cu morți, e…
Atât timp de când tot vă mint că-s mult mai bine,
Dac-aude unu’ din voi, ascultă aici, reține:
Îi o glumă totu’, nu mă lua-n serios,
Îmi place viața și continui să mă port frumos.
Nu vă văd pe toți în scânduri, vă iubesc și-așa-n viață,
Simplu’ fapt că respirați, promit, nu-mi face greață.