Am în cap doar că am să scap de infernul ce am creat,
când am ales că-mi stă mai bine când sunt desfigurat.
Am aruncat ce am adunat ca să creez un spațiu-n care
o mutare nu-i prea mare ca să cad eu din picioare.
Da-s murdare filele de gândurile cenușii,
tu nu mai vii și-s doar stafii ce vor să mă ia dintre vii.
Nu-s doar copii ce n-au mâncare, ce n-au loc în reflectoare,
trebuie să fii atât de prost ca să ai norocul în cale.
Că alții bagă zi și noapte sperând să aibă pâine-n casă,
de la masă se ridică nesătui și nu le pasă,
că-s obișnuiți cu lipsa, nu se întreabă cât pot duce,
apare un ulcer și ciroză și uite acum familia-i plânge.
Nevasta se prăpădește după ce-i face pomană,
și rămân singuri copiii și tu încă te crezi în karma?
Lăsând drama la o parte, o să zic că trăiesc cu teamă
de a nu fi unu din cei ce n-o să poată bea cu cana.
Că-s atâtea boli și, doamne, ce am pierdut din cauza lor,
nu mă omor că încă iubesc și știu că pierderile dor
și-s câțiva oameni ce mă vor, nu vreau să fiu motiv de dor,
mari șanse să mă-ndepărtez ca să le fie mai ușor.
Sau poate aleg să controlez ceva ce nu-i de controlat,
dar am să mă lupt să reușesc, că nu degeaba sunt încordat,
încăpățânat și poate deseori ratat,
că am oferit din mine totul doar să simt că am ajutat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta cu greutățile vieții, regretele și teama de boală și pierdere. Vorbește despre dorința de a ajuta, dar și despre gândul de a se îndepărta pentru a proteja pe cei dragi de suferință.