Aș vrea să pot să cern
tristețea zilelor în liniște,
să tac împreună cu ea,
să oftez și să plâng.
Citesc timpul prin tine,
atâtea, atâtea așteptări
și tot atâtea bucurii
se reîntorc din amintiri.
Nimic din ce a fost trăit
nu mai poate fi schimbat.
Departe sunt acele zile
când albele flori de măr
ne ningeau în plete
și soarele ne juca în ochi,
inundând totul în jur
ca o mare revărsare
de ape transparente.
Am luptat pentru amintiri,
le-am împletit în ghirlande,
în ele se-ngeamănă
căldura unui dulce glas,
culoarea unei blânde seri,
o caldă mângâiere
sau rana unei despărțiri.
Nu mai suntem decât așteptare.
Ca să treacă timpul
înșirăm gânduri,
dorul e focul ce arde speranțele,
dorințele, durerile..
cenușa ce rămâne…
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra amintirilor din trecut, atât cele frumoase, cât și cele dureroase. Vorbitorul exprimă un sentiment de nostalgie și regret, conștientizând că nimic din ce a fost trăit nu mai poate fi schimbat, iar prezentul este marcat de așteptare și dor.