Erau copii la nuntă, părinți cu dinți de fier
Avioane de hârtie treceau solemn pe cer
Un înger râdea singur privind în frigider
Ce frumoasă-i lumea, ce foame și ce ger.
Mireasa răspundea politicos la întrebări
Mireasa tot zâmbea cu ochii duși în depărtări
Un ban într-o fântână, un cântec dus de vânt
Un glas care ne cheamă pe toți sub pământ
O mână ce ne duce pe toți sub pământ
O mamă ce ne naște pe toți sub pământ
Un zâmbet ce ne iartă pe toți sub pământ.
Ai grijă de numele tău, altul n-am de un’ să-ți dau
Ai grijă de numele tău, e ultimul rămas
Ai grijă de fratele tău, ce, știe el ce a pierdut?
Ai grijă de numele tău, e ultimul rămas.
Erau copii la nuntă, părinți cu dinți de fier
Avioane de hârtie treceau solemn pe cer
Un înger râdea singur privind în frigider
Ce frumoasă-i lumea, ce foame și ce ger
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și importanța amintirilor și a identității. Imaginile juxtapuse ale inocenței (copii, avioane de hârtie) și ale realității dure (dinți de fier, foame, ger) sugerează o lume complexă și adesea contradictorie. Refrenul subliniază valoarea numelui ca ultimă legătură cu trecutul.