Te gândești iar la ea, mă?
Nici gând, mă, nici gând,
Am lăsat-o într-o gară,
Plângând, bă, plângând.
La sfârșit a fost cuvântul
Și vântul, ce vânt!
Dumnezeu cu-o floare-n gură
Sufla peste pământ.
Pe tocuri înalte dormi în picioare
Ca un bec stins care lucește în soare
Plouă cu stele în săli de chirurgie,
Se-aprinde o scânteie, se-aprinde ca să fie.
Mai e lumină la spital
Sau mergem la mine?
Mai e lumină la spital?.
Vine paznicul de noapte
Reziști, mă? Rezist,
Mă gândesc încă la ea,
Semn că încă mai exist.
La sfârșit a fost cuvântul
Și vântul, ce vânt!
Cineva cu-o floare stinsă
Râdea peste pământ.
Pe tocuri înalte dormi în picioare
Ca un bec spart care lucește în soare
Plouă cu stele în săli de chirurgie,
Se-aprinde o scânteie, se-aprinde ca să fie.
Mai e lumină la spital
Sau mergem la mine?
Mai e lumină la spital?.
Am văzut cu ochii mei,
Am trăit cu viața mea. (x 3)
Am văzut cu ochii mei..
Pe tocuri înalte dormi în picioare
Ca un bec stins care lucește în soare
Plouă cu stele în săli de chirurgie,
Se-aprinde o scânteie, se-aprinde ca să fie.
Am văzut cu ochii mei,
Am trăit cu viața mea. (x 3)
Am văzut cu ochii mei..
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de regret și amintire după o despărțire. Naratorul reflectă asupra trecutului, oscilând între amintiri dureroase și momente de introspecție existențială, căutând un sens în pierdere și suferință.