Știu că am obosit să lupt împotriva acelor ceasului
Știu că ne-am transformat în doi străini
Știu că timpul nostru s-a terminat
Cred că e târziu să vorbesc
Cred că e inutil să așteptăm
Și că vrei să mă ierți.
Poate am fost eu care nu a uitat săruturile pe care într-o zi le-am ascuns sub saltea
Poate vocea ta mi-a amintit visurile pe care într-o zi le-am lăsat în camera ta.
Azi am privit din nou pe fereastră
Pentru a mă convinge că nu ești
Simt că nu va fi o dimineață
Iubirea asta obosită pleacă
Și nu mai e nimic de întrebat (nimic)
Nu sunt motive pentru a-mi imagina că vrei să mă ierți.
Poate am fost eu care nu a uitat săruturile pe care într-o zi le-am ascuns sub saltea
Poate vocea ta mi-a amintit visurile pe care într-o zi le-am lăsat în camera ta.
Și nu mai e nimic de întrebat (nimic)
Nu sunt motive pentru a-mi imagina că vrei să mă ierți.
Poate am fost eu care nu a uitat săruturile pe care într-o zi le-am ascuns sub saltea
Poate vocea ta mi-a amintit visurile pe care într-o zi le-am lăsat în camera ta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și acceptarea unei despărțiri. Naratorul reflectă asupra amintirilor și realizează că relația s-a încheiat, fiind prea târziu pentru împăcare.