Haarp Cord – Am Văzut Răul În Față

Am văzut răul în față,
cu seringi lungi și ace,
cu care să te-mpungi
Am băgat cu seringi din gunoi infectate,
aer la venă că eram varză, nepoate
Am văzut minciuna minciunilor,
panorama deșertăciunilor
Am vorbit cu tristețea tristeților,
mi-am distrus frumusețea tinereților
Am simțit toată răutatea străzilor,
faima și celebritatea
Am iubit urâciunea urâciunilor,
m-am distrat în paradisul nebunilor
Am văzut răul în față,
venea la mine cu fum și multă ceață
Eram atent la tot ce mă învăța
și priveam în gol până dimineața.

Ref:
Ajutor, ajutor, sirenele cântă în cor..
Îmi e dor, îmi e dor, de lumina-n decor

Când eram copil l-am văzut prima dată
într-o casă unde toată lumea era spartă
Se tatuau și fumau, se vedea că le plăcea
Îmi plăcea ce făceau, știam că-mi va plăcea
să stau varză zile-ntregi
Ce nu stau e că toți sclavii se văd regi
Îl văd întruna cu mâna pe drog
le zice la copii să sară după bloc
Am văzut rău, frate, de multe ori în bar
cum îi turna alcool lu’ tata în pahar
Apoi l-am văzut într-una din zile
era lângă mama și-i dădea pastile
E lângă mine chiar acum când vorbesc
e lângă mine chiar și când nu mă gândesc
E lângă tine și lângă familia ta
Deschide-ți, frate, inima ca să-l poți vedea.

Ref:
Ajutor, ajutor, sirenele cântă în cor..
Îmi e dor, îmi e dor, de lumina-n decor

Sensul versurilor

Piesa descrie experiențele traumatizante ale naratorului cu răul, personificat prin dependență și influențe negative. El își exprimă dorința de a scăpa de acest ciclu distructiv și de a regăsi lumina pierdută.

Lasă un comentariu