O mie de umbre de mi-ar sta laolaltă
Ce-aș face cu ele, n-aș face cu tine
Rămân rătăcit în lumea ta moartă
Ai uitat să mă iei și pe mine.
Pe pământ nu mai e fir de iarbă
Nici apă, nici ceruri, nici viață, nimic
Merg pe pământul tău gol fără soartă
Știu toate drumurile da’ mă simt rătăcit.
Încerc să-nchid ochii iarăși acum
Nici somnul măcar nu mai e ce era
Nici timpul, nici spațiul, nici locul, nici ceasul
Nici măcar eu, gheața nu sângera..
Mă vei uita aici doar pe mine?
Sau crezi că trebuie să descopăr ceva?
Dacă-i așa, nu vreau să descopere nimeni
Lasă-mă să îmbătrânesc veșnic în lumea ta.
Să apuc să văd lumea cum piere
Și s-apuc să adorm abia mai apoi
Să aud cum norii strigă la stele
„Sunteți, pe-aici am fost odată și noi”
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de singurătate și deznădejde într-o lume aflată în declin. Naratorul se simte pierdut și uitat, dorindu-și să rămână în această stare de final, acceptând dispariția lumii din jur.