Închiși sunt ochii mei ca cerul
Ce-așteaptă luna-n centrul lui
Cu ce e vinovată luna?
Că cerul e al nimănui.
Sau zi-mi, ce vină are cerul?
C-adăpostește luna-n el.
Și nu o poate da afară
decât pe intervalul său etern.
Niciunul n-are nicio vină
Și vina e a nimănui
Dar cine-i nimeni de-i de vină?
O vină, două, vina cui?.
Că știu și că îți poartă pică
De-aicea până nicăieri
Ramai frumoasă dulce noapte
Ca o regină în castel.
Culege toate stelele deodată
De-ar fi să o găsești pe-a ta
Hai, bagă-ți-o în sân odată
Rostește rugămintea ta.
Știi, trebuie s-o păstrezi secretă
Și nimănui nu trebuie s-o spui
Iar tu cum nu prea ești discretă
O să fii iar a nimănui.
Mă-ntreb de ce tot arde focul?
Atunci când orice flacără s-a stins
Cine-i nimeni de are totul?
Păcat că nimeni, nu a zis
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de singurătate și de a nu aparține nimănui. Se pune accent pe ideea de vină și pe misterul existențial, sugerând o căutare interioară și o acceptare a destinului.