Încredințat-am brizei sub ultimele stele
istoria amară a chinurilor mele.
Răspunde briza: – iar dorul le întrece.
Cu buclele, Leilei dă-ți inima s-o lege
și curajos te-arată ca Medjun cel vestit.
A fi-nțelept, sminteala e pentru-ndrăgostit.
Cu-o singură privire, iubito, mă rănești
și tot tu mă și vindeci. Obrajii îngerești
să ți-i alint mă lasă, și-atuncea inima,
de încântare beată, se va însenina.
Bătrâna este lumea și binevoitoare,
dar nu cunoaște mila. Poți să te bizui oare
pe-a Dragei duioșie? De ce să ceri mereu
remediu pentru jalea și pentru chinul tău?
Nu-ți cheltui-n durere puțină fericire!
Tu știi cât sunt de crude amantele-n iubire.
Voi, fetelor frumoase, din Samarcand, dansați
pe cântece-ngănate de Hafiz din Șaraz!
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și dorință, în care vorbitorul își încredințează suferința brizei. Explorează complexitatea iubirii, oscilând între bucurie și durere, și pune sub semnul întrebării căutarea constantă a alinării în afara sinelui.