Noi până o luăm din când în când
și scriem semnele pe foi imaculate
ce multe spun, le știm cu toți pe rând,
e-un joc ce are reguli mai aparte.
Dar un sălbatic, ori lunatic de-ar veni
și-ar lua foaia cea de rune încrustată
și pe ea ochii curioși și-ar aținti,
o lume-ar înfrunta, înstrăinată,
o sală cu vrăjite semne i-ar apare.
În A și B ar vedea om și fiară,
cu ochi, cu limbi și membre mișcătoare,
când lin, pe îndelete, când fugară
trecere pe zăpezi, ca urmele de ciori.
Ar alerga, zbura, căznit sau odihnind,
văzând creația întreagă, cu fiori,
în semnele-mpletite, negre, bântuind,
prin ornamente și bastoane, ca plutind,
și ar vedea iubiri arzând, dureri zvâcnind.
S-ar minuna, cu plâns și râs, cutremurat
că după gratii de înscrisuri a intrat
întreaga lume, ce-n avântul ei orbesc
lui i-ar părea în semne micșorată,
stufoasă, fermecată, parcă-n șir pășesc
prizonieri asemeni, prinși în roată.
Încât dor de viață, moarte sau ovații
și chinuri s-ar asemăna ca frații..
Și-acest sălbatic ar striga, în fine,
înspăimântat, în jaruri scormonind,
în reci sudori sau cu litanii line,
pe flăcări foaia runelor jertfind.
Și poate-atunci, când semnele străine,
această lume strâmbă, acest nimic vrăjit
întors în neființă, acest de ne-ndurat
în țara nimănui a fost sorbit,
ar suspina, senin și vindecat.
Sensul versurilor
Piesa explorează modul în care literele și limbajul pot încapsula și distorsiona realitatea. Un individ neinițiat descoperă puterea și limitările simbolurilor, simțindu-se copleșit de complexitatea lumii reprezentate. Actul final de distrugere a simbolurilor aduce o eliberare și o stare de seninătate.