Aud mereu aceleași sunete caudate
Care mă-nspăimântă stând singur în noapte
fiori reci ai groazei îmi împânzesc tot corpul
Noaptea e pustie, straniu este totul.
Lumina lunii pline se așază pe chipul meu
Pătrunde-n ochii reci să încălzească ce simt eu
Sentimente de ură, trădare, înșelăciune
Când eu în noaptea grea aștept să vii la mine.
Privesc pe drumul lung, de brazi întunecat
Vrând să naști din întuneric să-mi umpli sufletul secat
Cu șoapte de iubire, cuvinte dulci amăgitoare
Privesc… dar nu mai vii când dragostea-i renăscătoare.
Veșnic de-ar fi să fie noaptea și cerul plin de stele
Eu aș sta singur cu luna, prințesa vieții mele
Căci tu ai răsărit din paradisuri neștiute
Și ai ieșit din viața mea fără să regreți prea multe.
Apropiind de miezul nopții, aștept la o răscruce
Să-ntreb dragostea de unde vine și unde se duce
Iar ea îmi spune că-n lume totul e trecător
S-accept destinul meu, s-accept că-s muritor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și dezamăgire în dragoste. Naratorul așteaptă o iubire care nu mai vine, acceptând în cele din urmă efemeritatea sentimentelor și condiția umană.
