E frig acum și plouă tare
Eu mă gândesc la clipa-n care
De tine m-am îndrăgostit
Și de-atunci nu pot să te mai uit.
În visul meu apari râzând
Și mă trezesc cu tine-n gând
Mă-ntreb dacă poate cândva
Te vei-ntoarce-n viața mea.
În fața mea mereu apari
Zâmbind, cu ochii mari
Atunci îmi dai de înțeles
Că n-am greșit când am ales.
Iar fetele din viața mea
Nici una n-am iubit așa
Căci sufletul meu e pustiu și gol
Fără tine, de al tău dor.
Unde ești, mă-ntreb oricând
Și de ce nu-mi ieși din gând
Ochii tăi de ce nu-i uit
N-aș mai avea de suferit.
Eu rămân fără cuvinte
Chiar și-atunci când doar în minte
Chipul tău mi-apare ușor
Senin, cald și strălucitor.
Îmi pierd cumpătul și răbdarea
Suflet pustiu am ca și marea
Când mă gândesc că ești departe
Puterea mea în valuri scade.
De-ai fi cu mine-ntotdeauna
Noaptea te-aș compara cu luna
Ți-aș șopti că strălucești
Mai mult ca astrele cerești.
Iar când soarele răsare
Îi semeni atât de tare
Că-n ochii tăi găsesc căldura
De care am nevoie-ntruna.
Dar tu ești așa departe
Iar eu sper să vii la mine
Și te aștept în orice noapte
Când greu adorm „visând la tine”.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și melancolia față de o persoană iubită care este departe. Naratorul își găsește alinarea doar în vise, sperând la o reîntoarcere și simțind o lipsă acută în absența acestei persoane.