Stau în adâncul mării oarbe
A iubirii neîncetate
Se afundă totu-n vis
Se ascund ca-ntr-o cetate
A lumii, sufletele toate
Se roagă stau și așteaptă
Ca prin minune noaptea albă
Le va aduce pâinea și apa
Dar e încă o zi neagră
Întunecată fără apă
Mi-e sete nu pot să scap o dată
Nu mai văd am orbit deja
Nu mai aud am surzit deja
Eu doar simt, lumea din jur
Eu, un înger fără spadă
Fără aripi zbor deodată
Dar e greu să nu gândești
E ușor să nu greșești
Acum tu iar mă trezești
Să trăiesc același vis
Complicat de nedescris
Îl trăiesc nu e o glumă
Aruncat într-o furtună
Numai zbor nu știu ce am
Am pierdut tot ce aveam
Sunt aici să iau din nou
Aripi ca să zbor din nou
Visul meu iar îl trăiesc
Și sfârșesc prin a începe
Ce-am pierdut la început.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și de a fi aruncat într-o furtună emoțională. Vorbitorul își exprimă dorința de a regăsi ceea ce a pierdut și de a zbura din nou, sugerând un ciclu continuu de pierdere și regăsire.