Soldatul Ion nu știe carte,
Că-n satu-lui a fost
Cioban la un boier, și iacă,
Rămas-a omu prost!.
De patru luni e în cazarmă,
Și n-a-nvățat, nătângul,
Nici cum să meargă, când sergentul
Comandă: „dreptu.. stângu.. ”.
Dar lui nu-i pasă! Îl usucă
Un dor nebun de-o fată.
Frumoasă, vere!.. știi, cu ochii
S-o sorbi, bat-o s-o bată!.
Și cum nu poate să-i trimită
O slovă de la el,
Soldatul Ion e trist, săracu,
Nu râde mai de fel.
Când întâlnește-un om din satu-i
Îl roagă blând: „mă, frate,
Să spui Ileanei.. că sunt bine,
Și.. multă sănătate! ”
Sensul versurilor
Un soldat analfabet, departe de casă, este mistuit de dorul unei fete din satul său. Incapabil să-i scrie, el roagă un sătean să-i transmită vești.