Jos pe crucea răsturnată
dintr-un sat
am văzut un Om odată
stând cu Fața-n Mâini lăsată
și cu fruntea-nsângerată
și plângea de jalea toată
apăsat.
M-am oprit atunci din cale
lângă El
curgeau lacrimile vale
printre degete, în poale,
sfâșiat zdrobit de jale
călător oprit în cale
singurel.
Când I-am zis să nu mai plângă
sta duios
Și-a pus fruntea-n Mâna stângă
și din gene-a prins să strângă
să oprească și să stingă
lacrima-I prelinsă lângă
Cruce jos.
Fața-I era albă toată
ca de crini
dar albeața ei curată
sângele-o brăzdase toată
căci pe fruntea-nsângerată
o cunună era, roată
numai spini.
Iar în palme și-n picioare
răni de cui.
O, și-atunci plin de mirare
mi-am adus aminte care
e Străinul din cărare.
Când mă-ntorc, o Doamne Mare
nu-L văzui.
.. Dar de-atunci când trec prin sate
ori prin lunci
și văd cruci zăcând uitate
mie-mi pare că pe toate
stă Isus plângând în coate
multa lumii răutate,
ca atunci.
Sensul versurilor
Piesa descrie întâlnirea cu un Isus suferind, simbolizând durerea și sacrificiul. Versurile reflectă asupra răutății lumii și asupra compasiunii lui Isus pentru aceasta.