Cine-mi stinge supărarea
Numai mândra cu cântarea
Numai mândra cu cântarea
Cine-mi stinge supărarea
Numai mândra cu cântarea
Numai mândra cu cântarea
Când îmi iese mie-n cale
Și-mi aduce de mâncare
Și-mi aduce de mâncare.
Focul din inima mea
Nu-l stinge nici Dunărea
Nu-l stinge nici Dunărea
Focul din inima mea
Nu-l stinge nici Dunărea
Nu-l stinge nici Dunărea
Numai mândra într-o seară
Și doinile dintr-o vară
Și doinile dintr-o vară.
Ochii mândrei fac minune
Seamănă cu două mure
Care-s mai coapte-n pădure
Ochii mândrei fac minune
Seamănă cu două mure
Care-s mai coapte-n pădure
Care-s coapte la răcoare
N-ajunsă de pic de soare
N-ajunsă de pic de soare
Care-s coapte la pământ
N-ajunsă de nici un vânt
N-ajunsă de nici un vânt
Sensul versurilor
Piesa exprimă alinarea supărării prin prezența și cântecul persoanei iubite. Focul pasiunii nu poate fi stins de nimic altceva decât de mângâierea și frumusețea acesteia, ochii ei fiind comparați cu mure coapte, ascunse de soare.