Foaie verde, măr sălciu,
Măi neicuță de pe Jiu,
Măi neicuță de pe Jiu
De ce m-ai chemat să viu
La popasul dorului
La porțile Gorjului
Unde stă dragostea mea,
Ioane, ca o stea?
Când stau singură în poartă
Steaua arde supărată,
Când mă strigi tu în pridvor
Steaua se-aprinde de dor
Și izvoarele se-aprind,
Ioane, și nu se mai sting
Și suspină de foc greu,
Ioane, neic-al meu!
Să nu mă iubești degeaba
Că se ofilește iarba
Și-o să sece și fântâna,
Ioane, dacă nu-mi dai gura
Când e luna la izvor,
Ioane-al meu cu dor!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă a unei femei pentru iubitul ei, Ion, și teama de a nu fi iubită cu adevărat. Ea își exprimă sentimentele intense, comparând dragostea cu o stea și invocând elemente ale naturii pentru a sublinia intensitatea emoțiilor sale.