Măi neicuță, puiule,
Semăna-ți-aș numele
Prin toate grădinile
Să-l culeagă mândrele.
L-am semănat, măi neicuță,
În grădină la portiță,
La umbră de liliac
Că tu, neică, mi-ai fost drag,
Cine-o trece să se mire
De-așa dragoste pe lume.
Măi neicuță, pui băiat,
Mai cobori de vale-n sat,
La fântână, la izvor
Unde eu te-aștept cu dor.
Floricică, floare-albastră,
Neicuță, dragostea noastră
Nu ne-o știe nimenea,
Numai umbra din vălcea,
Luna și cu stelele
Ne cunosc iubirile,
Vin seara să ne asculte
Când ne spunem vorbe multe.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă și dragostea sinceră a unei fete față de neicuțul ei. Natura devine martoră a iubirii lor secrete, iar așteptarea revederii este plină de emoție și nostalgie.