Se mișcă pădurea,
Cu foșnetul aiurea.
Aprinde luna,
Ascultă furtuna.
Și vântul în zbor,
Prin părul lor.
Noaptea tăcută,
Pașii le frământă.
Sunt ielele, ielele,
Nebunele.
Sunt ielele, ielele,
Nebunele.
Și trupurile lor,
Pe pământul gol,
În iureșul jocului,
La lumina focului.
Se mișcă pădurea,
Cu foșnetul aiurea,
Aprinde luna,
Ascultă furtuna.
Sunt ielele, ielele,
Nebunele,
Sunt ielele, ielele,
Nebunele.
Ca prin vis
Te cheamă la ele,
Nu te uita
În ochii lor.
În mintea ta
Te îndeamnă la uitare,
Nu te lăsa
Cuprins de visare.
Pașii lor în noapte,
Se-aud printre șoapte,
Umbrele lor,
Se coboară ușor.
Se pierd în zare,
Rămân
Doar lacrimi amare,
În urma lor,
Te topești de dor.
Sensul versurilor
Cântecul descrie ielele, ființe mitologice feminine, care dansează în pădure și ademenesc oamenii cu farmecul lor. Versurile evocă un sentiment de mister, atracție periculoasă și pierdere.