Desenul singurătății pe care l-am văzut în culori îmbinate
se topește înainte ca ochii mei să moară. Își dă jos carapacea.
Manipulat de adicția idealului de eliberare
nu mai pot să-mi țin echilibrul craniului
„Ceva râde”
devin deformat în timp ce pierd
îmi încredințez eliberarea unei intenții încâlcite.
Afectiune la suprafață.
Decojește pretextul!.
Din cauza rușinii pe care am sfâșiat-o
leșin în agonie, această față nepictată este deformată de adevăr
„Ceva râde”
decorez aceste sentimente de supărare
această neplăcută existență caută greață.
Afectiune la suprafață.
Decojește pretextul!.
Nu pot să-ți apuc mâna gândurile mele se împrăștie și se topesc împreună
zilele trecătoare se uită lung la aceste picturi se veștejesc și mor
pentru tine chiar și visele tipărite vor dispărea.
Ești într-o parte a angrenajului.
Nu trece mult și încep să tremur pentru că ceva a rămas în gâtul meu
în lumina care mi-a fost dată eu văd doar umbrele
acele zile neexploatate sunt distruse Sincer eu le car pe umerii mei
devin confuz știind că nimic nu mă poate salva.
Deodată mă înec vise și
deși continuă să mă apese
o eroare e adâncă..
lacrimile dau pe afară după atât timp.
Nu pot să-ți apuc mâna gândurile mele se împrăștie și se topesc împreună
zilele trecătoare se uită lung la aceste picturi se veștejesc și mor
atât timp cât vocea mea se exfoliază nu pot să fiu auzit „deloc”.
Tu, care cunoști durerea asta, vei planta sămânța din nou aici
tu speri că florile care și-au schimbat culorile vor înflorii într-o zi
tu, care cunoști durerea asta când ai turnat apă peste ele fără să tremuri
ce ai văzut a fost că florile care nu aveau culori aveau nevoie de tine.
Ești într-o parte a angrenajului.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate, suferință și dorința de eliberare. Vorbitorul se simte manipulat și deformat, căutând un sens în mijlocul durerii și al deziluziilor. În ciuda disperării, există o speranță fragilă pentru un viitor în care durerea poate da naștere la ceva frumos.