Un zvon din sat în sat străbate
Și dă poporului curaj,
El pleacă-n valuri tulburate
Și se îndreaptă către Blaj.
Sunt preoți și mireni, cu toții
Mânați de-același ideal?
În fruntea tuturora moții,
Mândria mândrului Ardeal.
Ei simt că-ntâia oară-i leagă
Un dor adânc de neam întreg,
Aleargă toți să-l înțeleagă?
Și cât de bine-l înțeleg!.
Căci bat cincizeci de mii de piepturi,
Și-n ele inimi românești
Cari striga: „Libertate! Drepturi
Pe plaiurile strămoșești!..”.
O, sfântă zi de sărbătoare!
Popor voinic din văi și lunci,
Te-om mai vedea odată oare
Precum te-ai arătat atunci?.
Povestea vremii ne învață
Că orice rană are leac,
Dar o-ntâmplare-așa măreață
Zbucnește-o dată la un veac!
Sensul versurilor
Piesa evocă un moment istoric de unitate și luptă pentru drepturi și libertate. Descrie adunarea poporului la Blaj, animat de un ideal comun și de dorința de a trăi liber pe pământurile strămoșești. Este un imn închinat patriotismului și spiritului românesc.