Aviation – You Were My Everything (Română)

Acesta i se dedică cuiva care
Odată a fost cea mai importantă persoană din viața mea
Nu am realizat acest lucru la timp
Nu îmi pot ierta felul în care te-am tratat
Este doar. nici măcar nu știu.
Doar ascultă.
Ești doar tot ce vreau, tot ce am nevoie.
Tot ce îmi trebuie pentru a avea succes.
Când te-am văzut prima dată, am știut că e real,
Îmi pare rău pentru durerea ce ți-am produs-o.
Acela nu am fost eu, lasă-mă să îți arăt drumul,
Mă uit după soare, dar plouă astăzi,
Îmi amintesc când m-am uitat prima dată în ochii tăi,
A fost ca și când Dumnezeu era acolo, fericire în ceruri.
Ți-am ascuns deoarece nu am vrut să te rănesc,
Dar nu am știut că am făcut totul greșit,
Mi-ai spus că suntem nebuni în dragoste,
Dar nu ți-a păsat când a trebuit să trecem peste un obstacol.
Dacă m-ai fi iubit așa de mult cum zici,
Atunci nu m-ai fi rănit ca pe un căcat,
Acum mă alungi ca și cum nu m-ai fi cunoscut,
Te-am iubit din toată inima, real și adevărat..
Cred că ai uitat vremurile petrecute împreună
Când mă jucam cu degetele în părul tău.
Când stăteam nopțile târzii doar ținându-te în brațe.
Nu știu cum am putut să îți fac atâta rău.
Chiar vreau să îți arăt. chiar vreau să te îmbrățișez.
Chiar vreau să te cunosc cum nimeni nu a putut face asta
Ești numărul 1 în inima mea.
Acum nu pot să cred că dragostea noastră nu mai e..
Refren:
Am nevoie de tine. și.
Îmi lipsești. și.
Te vreau. și..
Te iubesc. pentru că.
Vreau să te îmbrățișez.
Vreau să te sărut.
Ai fost totul pentru mine.
Și chiar îmi lipsești [2x]
Știu că stai și te joci asta cu noul tău iubit.
Apoi stai și râzi ținându-l de mână.
Gândul la aia îmi distruge inima
Mi s-a distrus sufletul și asta mă rupe în bucăți.
Câteodată nu ne înțelegeam, îmi era frică să îți arăt
Acum vreau să te țin în brațe până nu mai pot.
Fără tine, totul îmi pare ciudat.
Numele tău îmi este pentru totdeauna întipărit în creier.
La dracu, sunt nebun.
Alungă-mi durerea
Alungă-mi suferințele.
Dragă putem face să funcționeze.
Îți aduci aminte.
Când te-ai uitat în ochii mei.
Mi-ai spus că mă iubești.
În timp ce mă îmbrățișai
Cred că tot ce ai zis a fost o minciună.
Când mă gândesc la aia. îmi dau lacrimile.
Acum nu mai exist nici ca un gând în mintea ta
Acum văd clar, iubirea mea nu este oarbă
Refren:
Am nevoie de tine. și.
Îmi lipsești. și.
Te vreau. și..
Te iubesc. pentru că.
Vreau să te îmbrățișez.
Vreau să te sărut.
Ai fost totul pentru mine.
Și chiar îmi lipsești [2x]
Eu doar îmi doresc că lucrurile să se fi terminat altfel.
Am un sentiment aparte despre tine.
Am crezut că poate și tu.
Tu ai putea înțelege, dar?
Nu contează cum, o să fi mereu în inima mea.
O să fi mereu iubita mea.
Prima noastră întâlnire, părea așa magică.
Îmi amintesc tot timpul care l-am petrecut alături de tine.
Îți amintești când ai venit prima dată la mine acasă?
Arătai ca un înger în acea bluză uzată
Noi am terminat-o. știu că a fost real.
Dar acum nu pot să rezist durerii pe care o simt
Să ajung în inima ta, știu că mai sunt pe acolo.
Nu vreau să mai aud că ție nu-ți pasă.
Îți amintești timpurile? Îți amintești când ne sărutam?
Nu m-am gândit că o să îmi faci vreodată așa ceva.
Nu m-am gândit că o să vrei să mă vezi deprimat.
M-am gândit că o să fi acolo pentru mine, aceasta este o mărturisire.
Ai spus că ești cea mai bună prietenă a mea, a fost asta o minciună?
Acum sunt nimic pentru tine, tu ai pe altcineva.
Am încercat, am încercat, am încercat și am încercat.
Acum înlăuntrul meu mă simt ca și când aș fi pe moarte..
Refren:
Am nevoie de tine. și.
Îmi lipsești. și.
Te vreau. și..
Te iubesc. pentru că.
Vreau să te îmbrățișez.
Vreau să te sărut.
Ai fost totul pentru mine.
Și chiar îmi lipsești [2x]
Și încă îmi lipsești.
Am crezut că am fost meniți să fim.
Cred că acum nu o să știm niciodată.
Singurul gând care îl am pentru tine. este să fi fericită.
Chiar dacă vei fi cu mine. sau. fără mine.
Eu vreau doar. să fi fericită.

Sensul versurilor

Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul își amintește de momentele frumoase petrecute cu persoana iubită și își exprimă dorința de a repara greșelile din trecut, dar realizează că relația s-a încheiat. Mesajul central este dorința ca fosta iubire să fie fericită, chiar și fără el.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu