Niciodată pentru tine n-am cules din soare flori,
Dar am vrut să-ți fie bine și-am chemat lumina-n zori,
Și-am dat poruncă vieții să te învăluie mereu,
În mireasma dimineții.
Mai frumoasă ești, iubito, decât toate și oricum,
Vorba asta n-am vorbit-o cu altă fată până acum,
De aceea mi se pare că e vremea să mă crezi
Și să-nflorești mai tare când în preajma ta mă vezi.
Și cu noaptea și cu ziua,
Poate avem noroc,
Dacă-i noaptea, dacă-i ziua,
Sufletul ia foc.
Cine-i noaptea, cine-i ziua,
Într-un singur joc,
Tu ești noaptea, eu sunt ziua,
Nunta la un loc.
Cum să nu mă-ntoarcă dorul dinspre lume când te-apuci
Să aduci apă cu ulciorul însetaților
Și nu vrei să-mi dai crezare dacă-ți spun că numai eu dintr-o zare-n alta zare
Pot să te iubesc mereu.
Tu, frumoaso, tu, nebuno, fata mea cu trup de fragă,
Soarta rogu-te îmbuno să mă scald în ochii-ți dragi,
Tu porți rouă-n privire, nelumește de firesc,
Și ți-aș fi pe viață mire de prea mult ce te doresc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și devotată față de o femeie, comparată cu frumusețea naturii. Naratorul își declară iubirea unică și eternă, implorând-o să creadă în sentimentele sale.