Am febră patruzeci și mă plimb pe stradă
Un record de douăzeci de femei satisfăcute pe seară
Am o durere de cap și două de dinți
Le las să mă doară ca să știu când mă minți.
Am nevoie de-o țigară bună
Și-o bere proastă
O bere caldă
Și-o femeie cam ușoară.
Voi încerca să uit și îmi voi scoate ochii
Voi respira gudron și mă voi asfixia
Chiar dacă voi muri voi ști că voi izbândi
Pentru că moartea este soarta mea.
Mașina timpului a răsărit atunci din neant
Era ca un ghimpe-n coastă și era un Trabant
Cineva-mi furase volanul și nu știam să conduc
Îmi lipsea o bujie..
Nu mă iubește, o știu, și deja mă întristez
Situația asta mă face să explodez
Mă-ntorc mereu și mereu ca boul în timp
Dar ce să fac dacă fac ceea ce simt.
Mai am nevoie doar de un impuls electric
Femeia tipar va reuși să-mi pornească mașina
Să plec de-aci într-un viitor probabil
Unde nu există mașini ale timpului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și dezamăgire, dorința de a evada dintr-o situație nefericită prin intermediul unei "mașini a timpului". Protagonistul se simte prins într-un ciclu repetitiv și caută o modalitate de a scăpa de durere și de amintiri.