Gonzales:
Pun pixul pe foaie și încep să spun
Asta e pustiul ăla visător, nu învingător
Așa începe povestea mea, pe la 13 ani
Când aud prima dată-n boxe exact ce-mi doream
Și ascultam și fredonam și încercam
Am zis: „Asta da! La asta visam!”
Și scriam, scriam, am zis tre’ să m’ afirm
Eram fascinat de ce se’ntâmpla și aveam venin
Eram puțin confuz, da’ cu muzica pan’ la refuz
Începusem să îmi placă și făceam abuz
Sute de repetiții, certuri cu părinții
Muzica asta de stradă îmi trezea ambiții
Am zis asta era drumu’ pe care urma să merg
Și d’atunci până acum încerc, încerc, tot încerc
Da’ bagă la cap că nu m’am dat bătut
Și dorm mai puțin ca să pot să scriu mai mult..
PreSus:
Adu’ți aminte, adu’ți aminte bine
Gonzales:
Dorm mai puțin ca să pot să scriu mai mult.. (2x)
PreSus:
Adu’ți aminte, adu’ți aminte bine
Când erai și tu copil și erai la fel ca mine
Da’ stai un pic! Sunt cam diferit de tine
Când te jucai p’afară, sigur mă jucam cu rime
14 ani, 0 bani și cu gându’ la fani
O sală mare, cu mâini în aer, plină de golani
Asta’i tot ce visam, știam ce îmi doream
Tot ce așteptam de la viață’n timp ce’naintam
Mi’am dedicat viața ca să mor pe scenă
Și dac’ar fi mâine, nu ar fi o problemă
A trecut ceva timp, am 19 și’ncă rezist
Sunt destui ce zic: „Înc’un puști nonconformist”
Într’adevăr palma vieții rămâne dură
Rămân aceiași oameni ce nu știu da dea din gură
Partea bună, e când mai sunt câțiva ca noi
Ca mine, ca Gonzales, pentru străzi niște eroi..
PreSus:
Adu’ți aminte, adu’ți aminte bine
Gonzales:
Dorm mai puțin ca să pot să scriu mai mult.. (2x)
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre visurile din adolescență și determinarea de a le urma, în ciuda obstacolelor. Artiștii își amintesc de începuturile lor și de sacrificiile făcute pentru a-și atinge scopurile în muzică.