Nu te va ajuta cu nimic dacă mă aștepți.
Sunt o sclavă a întunericului.
Știi că nu sunt o sfântă, observi… dimineața e abia la început.
Simte umbra uitării mele… speră ca mila să-și arate fața în drumul propriei tale pierzanii… în ploaia neagră ca tăciunele!
Înghețată în timp… râvnind după dor dorințe interzise! Blestem și divinitate… cicatrici ale săruturilor distruse! Ce voi urma dacă dimineața este oarbă? -NOAPTEA MEA ETERNĂ-
Dacă vântul mă va duce departe de tine înaintea zorilor dimineții, păcatele mele vor ieși la iveală… sunt atât de goală pe dinăuntru!
Simte umbra uitării mele… speră ca mila să-și arate fața în drumul propriei tale pierzanii… în ploaia neagră ca tăciunele!
Înghețată în timp… râvnind după dor dorințe interzise! Blestem și divinitate… cicatrici ale săruturilor distruse! Ce voi urma dacă dimineața este oarbă? -NOAPTEA MEA ETERNĂ-
În fiecare dimineață în care sunt singură… eu mor din nou!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie profundă și disperare, explorând teme precum întunericul interior, dorințele interzise și sentimentul de pierdere. Naratorul se simte prins într-un ciclu nesfârșit de suferință, tânjind după ceva ce nu poate avea.