Vă las toate ce-au fost bune,
Dar și cele ce n-au fost,
Vă las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.
Vă las dragostea pierdută
Și tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai sărută,
Vă las dorul meu de voi.
Dar vă las și bucuria
Și tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.
Vă las drumul către lună
Și copacii mei stingheri,
Vă las lupta mea nebună
Pentru viață, până ieri.
Vă las lacrima cu care
Am dormit la căpătâi,
Vă las nopțile amare
Și lumina mea dintâi.
Dar vă las și bucuria
Și tot cerul meu de stele,
Vă las singura avere,
Vă las cântecele mele.
Vă las gândul de pe urmă
Să vă apere mereu,
Vă las iarba, cerul, marea
Vă las tot ce am fost eu.
Vă las sufletul în palme
Azvârliți-l printre fragi
Și iertați-mi voi povara
Toti cei care mi-ați fost dragi.
Sensul versurilor
Piesa este un testament emoțional, în care naratorul își lasă moștenirea sentimentală și amintirile celor dragi. Exprimă atât pierderea și durerea, cât și bucuria și speranța, într-un act final de dăruire și iertare.