Azi-noapte am avut un vis.
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc era gata.
Iar eu.
M-am dus la catedrală, de dimineață, să-l caut pe Dumnezeu.
Nu l-am găsit, sunt convins că era acolo dar, pur și simplu, nu l-am găsit eu.
Deși l-am căutat până și-n sălile polivalente, și-n cele 12 lifturi și-n parcarea subterană.
Și-n spațiile auxiliare, nu l-am găsit.
Dar nu m-am mirat, acolo, totuși, e o suprafață de 11 hectare.
M-am dus în oraș să îl caut, am ajuns în Centrul Vechi.
M-am gândit că acolo e puțin probabil să îl găsesc.
Așa că am luat-o încet-încet pe jos, pe cheiul Dâmboviței.
Ușor, așa, fără să mă grăbesc.
Și pan’ la urmă l-am găsit într-o biserică din lemn.
E una undeva pe-un deal.
L-am văzut de la intrare.
N-a fost greu, biserica are 100 de mp în total.
Și cred că știu de ce l-am găsit aici.
Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul.
Lemnul și spațiile mici.
M-am trezit din vis și ca orice creștin m-am gândit.
Ce înseamnă visul meu și am realizat.
Că de fapt n-a fost un vis, despre bugete, taxe sau donații.
Nici despre ce-ar trebui impozitat.
Nici despre școli, spitale, priorități.
Generalizări, adevăr absolut, opinii contrare.
Alb, negru, bine, rău, frumos, urât, nu.
A fost un vis foarte simplu despre smerenie, atât.
Habar n-am ce părere ai.
Habar n-am ce-o să zici.
Eu cred că. Dumnezeu preferă lemnul.
Lemnul și spațiile mici.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea că Dumnezeu nu se găsește în grandiozitate și opulență, ci în simplitate și smerenie. Visul cu catedrala imensă și căutarea zadarnică contrastează cu găsirea lui Dumnezeu într-o biserică mică de lemn, subliniind preferința divinității pentru modestie.