De ce-ai pune flori pe masă un cuib al tău de n-ai avea?
De ce-ai avea pe lume-o casă, un cer să nu ai peste ea?
De ce-n zile lungi și grele ai un cer de viorea?
De ce-ai avea un cer cu stele?
O patrie de n-ai avea.
Ah, ce duminică frumoasă, iubito,
Așază trandafiri pe masă, iubito.
Veni-vor azi atâția oaspeți, iubito
Zâmbească trandafirii proaspeți, iubito!
De ce să ai o țară oare, un cer să nu ai peste ea?
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă dintre individ și patrie, sugerând că existența unei națiuni este esențială pentru identitatea și sensul vieții. Versurile pun întrebări retorice despre rostul lucrurilor frumoase (flori, casă, cer) dacă nu există o patrie căreia să-i aparții.