Foaie verde de sulfină,
Timișule, apă lină,
De-ai fi tu vorbitoare
Pe cum ești de mergătoare
Eu cu drag te-aș întreba:
N-ai văzut pe bădița?
Poate că eu l-am văzut,
Dar nu l-oi fi cunoscut!
Badea-al meu e mândru tare
Și nu are-asemănare,
Că-i înalt și drăgăstos
Și nu-i altul mai frumos.
De-aș ști, bade, c-ai veni
Frumos m-aș împodobi,
Înainte ți-aș ieși
Și calea ți-aș netezi
Tot cu prund d-ăl mai mărunt
Să vii, bade, mai curând.
Sensul versurilor
O tânără își exprimă dorul și speranța de a-și reîntâlni iubitul, personificat prin intermediul râului Timiș. Ea promite să se împodobească și să-i pregătească calea, arătând devotament și nerăbdare.