Nu-ți cer un lucru prea cu neputință
În recea mea-ncruntată suferință.
Dacă-ncepui de-aproape să-ți dau ghes,
Vreau să vorbești cu robul tău mai des.
De când s-a întocmit Sfânta Scriptură
Tu n-ai mai pus picioru-n bătătură
Și anii mor și veacurile pier
Aci sub tine, dedesubt, sub cer.
Când magii au purces după o stea,
Tu le vorbeai – și se putea.
Când fu să plece și Iosif,
Scris l-ai găsit în catastif
Și i-ai trimis un înger de povață –
Și îngerul stătu cu el de față.
Îngerii tăi grijeau pe vremea ceea
Și pruncul și bărbatul și femeia.
Doar mie, Domnul, veșnicul și bunul,
Nu mi-a trimis, de când mă rog, nici-unul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o rugă disperată către divinitate, în care naratorul se simte abandonat și ignorat. El compară situația sa cu momente biblice în care Dumnezeu intervenea direct, subliniind absența oricărui semn divin în propria sa viață.