La oraș, pentru animale,
E-un mitoc de haimanale.
Toată lumea are loc
În asemenea mitoc.
Păsări, fiare, dobitoace,
Cu cojoc, fără cojoace.
Pițigoiul, cucul, stârcul
Vin să vadă cum e târgul.
Vulpea e cu-nsărcinare.
Cioara vine la plimbare.
Oaia știe cum e cașul:
Nu știa cum e orașul.
Obicei de mânăstire:
Pe trei zile învoire.
O cumătră și-o mătușă
Stau cu mătura la ușe.
Și-s deschise ușile
Cui vine de-a bușile.
Pentru șoareci și pisici
Sunt tăiate praguri mici.
Jivina cu lunecuș
Are osebit culcuș.
Pentru dăsagi și măgari
Ușile-s, firește, mari,
Căptușite sus cu vată,
La ureche să nu-i bată.
Ieslea, și ea, s-ar putea
Să fie de catifea,
Nu știu, nu e treaba mea.
Însă știu că-n turn, la han,
Cântă bivolul bălan.
E un ghiers puțin mai tare
Decât de privighetoare,
Fiindcă, vezi, de-aceea-i dat
Răgetul: pentru cântat.
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș populat de animale, prezentând o satiră a societății umane prin intermediul personajelor animaliere. Versurile evidențiază diversitatea și particularitățile fiecărui animal în acest cadru urban neobișnuit.