Să vrei zăpadă și să primești mocirlă
E ca și cum ai vrea zăpadă și ai primi o bilă.
Înțelegi, fiule,
Că eu călătoream în timp de când oamenii erau încă în fiole
Vopsesc violent violet
Pereții inimii, ansamblu patru viole
Să ne gândim și la vecini, să ne grăbim și la venin
Și la femei să fugim
Eu am fost la rădăcini morții lor
Cum a ros la rădăcini moartea cuvintelor
Eu am fost rătăcit în viitor
Cum a fost și mr dick coma cuvintelor
Nu știu câtă franceză știi tu, da’
Îți simt limba acidă, paranoia mea lucidă.
Că eu vreau zăpadă și când primesc mocirlă
E ca și cum aș vrea zăpadă și aș primi o bilă.
Apocalipsa-n așternut
Am trecut deja de șantier, mai aștept mult
Am tot căzut în brațe de macarale
E-o viață de macaroană, suge-o bine cât e caldă
Cântă Paul, delfinii se iubesc, nu se f*t
Din complex până-n Griviței nu e mult
Da’ trece secunda, semafor de sticlă
Matador, coridă, abator, vomită
Orașul cu oase, ca peștii ăștia vorbesc
După blocuri de desen, Gepetto, ce să-ți povestesc
Regretă tot ce vezi, telecomundergroud minez
Rulez când mă trezesc, adorm când îmi amintesc
Îmi amintesc de Mihai, de parc-ar fi fost ieri
De parc-ar fi fost el îngropat în fuste.
Îl văd visând zăpadă și primind mocirlă
Ca și cum ar vrea zăpadă și-ar primi o bilă.
Dumnezeul meu fără număr are palma grea
Doamne, da-i zile lu’ mama, să moară mama mea
Rătăcit în canapea, am răcit, ia cana, bea
Otravă, două traverse pe calea mea
Averse de calendar, februarie pe banii ei
Ma scoate in oras intr-un dric elegant
Eu doar un pic elegant, gen papion și șlapi
Și plânge toată lumea, lacrimi și suspine jap
Pe coșciugul lui scria ieși afară-n p***a mea
Ieși afară, Manolescu, să lingi tălpi de fotbaliști
Săriți toți cu gura triști pe farfurii de lapți cu griș
Se sparg furiile, dervisperegrinule te miști
Pelerinele le pis prin rinichii mei de-artist
De c***t ploaia asta ca-n piesa aia lu’ Voltaj
Ma face la gramaj, amintire, un bandaj
Am iubire în bagaj, da’ n-am împachetat io
A zis ăștia la radio, terra adio
Pro poziții verticale, dar anti om
Eșantion, mostra sacră, taie carne
Știu cel mai frumos cuvânt din lume fără să știu ce-nseamnă
Sărutul la crepuscul, nu săruta-mi tu preputul
Mint de-ngheață oglinzile când zic că nu renunț, nu.
Eu vreau zăpadă, dar mă mulțumesc cu albastru
Lumii nu-i vine să creadă când scriu cu caps CADASTRU
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de deziluzie și acceptare a realității crude, juxtapuse cu amintiri și reflecții asupra morții. Naratorul exprimă o luptă interioară între dorințe și realitate, folosind imagini puternice și metafore.