Nimeni nu-i ca mine mai pierdută
Și mai fără casă, pe pământ.
Ție-ți par un glas de alăută
Prin strigoii zorilor cântând.
O să te deprinzi să lupți cu tine,
Tu-mplântat în visul meu de azi!
Blestemă din nou de-ți face bine
Țipătul de cumpeni ori de brazi,
Locul peste care-am pus cu pasul,
Steaua galbenă din geamul meu,
Tot ce-am fost, am devenit, și ceasul
Când ți-am spus cu mari păreri de rău
Că în somn văzut-am chipul tău.
Blestemele tale or să-mi pară
Vorbe doar prin care mă mângâi –
Pătimașe ca odinioară,
Gingașe ca iarba cea dintâi.
1965
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de pierdere și nostalgie, explorând complexitatea relațiilor și impactul viselor asupra realității. Versurile sugerează o acceptare a destinului, chiar și în fața blestemelor, transformându-le în mângâieri.