Sunt clipe ciudate,
neînsemnate
pe harta iubirii
de la-nceput.
Clipe pe care,
mult mai târziu,
le cauți, cum cauți,
printre nisipuri,
firul de aur
pur, străveziu.
Când s-au văzut?
Într-una din acele clipe
când o fată vrea să-și agațe
jacheta roșie-ntr-un cui,
și cuiul e prea sus,
și el îi ia jacheta roșie
și cu un gest sigur
o atârnă în cuiul cel negru –
sau când el o întreabă:
„nu vă supără fumul”
și ea răspunde „nu”,
și pentru întâia oară
își fac intrarea în scenă
glasurile, glasurile
aceste suple
ființe de taină
cu roluri duble,
de slavă și hulă,
de cântec și spaimă,
sau când avionul se-apleacă pe-o parte,
și fata se teme
și pentru că se teme, surâde,
și surâde și el
ca să-i dea curaj,
sau când cade o carte
și el o ridică
și află că ea citește „Roșu și Negru”.
Sensul versurilor
Piesa explorează momentele aparent banale care marchează începutul unei povești de dragoste. Aceste clipe, deși trecătoare, devin prețioase în amintire, fiind căutate cu nostalgie.